Cănd spui modă, numeşti de fapt o întreagă industrie, o structură complexă, elaborată, care are în spate ore întregi de probat haine şi de recombinat. Dacă e să vorbim despre tendinţe, trebuie să mărturisesc că nu mi-am schimbat niciodata garderoba de la un sezon la altul, în plinul tumult al evoluţiei fashion. Totuşi, anual apar noi must-have-uri, pe care, după cum zice şi numele, trebuie să le ai. Toamna asta a rămas în rândul din faţă animal print-ul, imprimeurile florale, şi nuanţele(ia ghiceşte!).. tomnatice!
Uite aici exemple ale colecţiilor caselor de modă de anul acesta + similaritatea cu produsele ElissaShop, ca să te ajutăm să fii la modă fără sa faci credit bancar!
În stânga e un exemplu al noii colecţii Oscar de la Renta, metalic, auriu, care e foarte versatil şi foarte uşor de combinat, dar vestea proastă este că costă 400 de euro; în dreapta e un colier ElissaShop, aproape identic, respectând tiparurile modei actuale care costă mai puţin de 30 de lei.
Mai departe vă arăt un colier Dolce and Gabanna, la 2 200 de Euro. De inspiraţie florală, masiv, este într-adevăr frumos, dar parcă iese din bugetul alocat accesoriilor. Îti propun aşadar Coliere ElissaShop, cu mult mai ieftine dar care abordează aceeaşi tematică tomnatică.
Dior nu se lasă mai prejos, şi aduce toamna asta în prim-plan colierele lungi, delicate şi fine, cât şi coliere la baza gâtului, metalice. Nu pare să se fi schimbat prea mult de sezonul sau chiar anul trecut; nu se întrezăreşte nici o inovaţie impunătoare, ceea ce e o veste-bună, pentru că, cu riscul de mă repeta spun că accesoriile pe care le ai deja se potrivesc încă pe noul plan fashion.
Şi ca să nu monopolizez discuţia doar asupra colierelor, iată şi câteva plicuri/clutchuri pentru toamna asta. În privinţa asta, Botega Venetta domină cu plicuri superbe.
…dar şi Jimmy Choo are un cuvânt de zis
… iar ElissaShop te ajută din nou
Ceea ce am vrut să te fac să vezi este că nu este neapărat să dai o avere pe accesorii, ci doar să fii isteaţă şi să cunoşti tendinţele şi apoi să le adaptezi după propriul stil şi buget.
Spor la cumpărături.
Yours, C.